Da, am fost ofiter in SRI

Da, am fost ofiţer în SRI.  În 2011,  când mi-am depus demisia din instituţie, am ieşit cu gradul de căpitan. Atunci, ministrul Comunicaţiilor mi-a acordat şansa de a lucra în minister, “în ciuda” trecutului meu SRI-stic şi a împotrivirilor demnitarilor de tot felul. De atunci, toţi cei cu care am lucrat, inclusiv colegii mei din minister, au ştiut unde muncisem înainte şi nu au avut nicio problemă cu asta (cel puţin aşa cred eu!). S-au lămurit repede că sunt o persoană onestă, aşa cum, anterior, fusesem un ofiţer onest. Aşa că nu este nicio dezvăluire, pentru cei care au avut impresia că ar fi, trecutul meu de ofiţer SRI.

De asemenea, nu mi se pare că cineva are de ce să se ruşineze pentru că lucrează într-un serviciu de informaţii, aşa cum au impresia unii comentatori furibunzi din diverse medii, alimentaţi probabil şi de diverse articole din mass media.

În SRI, ca peste tot, sunt profesionişti de marcă, oameni de valoare, dar şi lichele. Asta e valabil peste tot. Sunt oameni care se ocupă de siguranţa naţională, de lupta anti-teroristă, şi sunt oameni care îşi urmăresc propriile interese, sau interesele politice. Mă bucur să spun că am lucrat cu cei din prima categorie. Am avut superiori şi camarazi de care sunt mândru şi acum şi de la care am învăţat multe. În special, în domeniul de activitate în care am lucrat, dar şi despre viaţă, în general.

Am fost recrutat în anul 2003, pentru că deţineam expertiză într-o zonă acoperită insuficient la vremea respectivă la nivelul frontierei de est. Mi s-a părut interesantă oferta pentru că urma să lucrez într-un domeniu care genera provocări profesionale majore – Contraspionajul. În plus, recunosc, m-a atras idea de a lucra cu informaţiile clasificate, la care pot avea acces doar o mână de oameni şi pe care statutul de ofiţer de informaţii mi-l conferea. Fireşte, nu a fost nimic atât de spectaculos la mijloc, birocraţia specifică structurilor militare fiind din start un bolovan greu de urnit/ocolit/depăşit fapt ce a împietat în mare parte asupra unor dezvoltări de anvergură. Acţiunile spectaculoase cu acces instantaneu la resurse şi mobilizare masivă, credeţi-mă, sunt valabile doar în filmele de box-office hollywood-iene.

În fine, a fost o perioadă grea, cu multă muncă, în care am făcut, în paralel, diverse cursuri şi specializări, mare parte autofinanţate, pentru că şi accesul la resursele Serviciului pentru perfecţionarea cadrelor este doar prezumat, dar inexistent. După nouă ani de activitate în SRI, regulile prea stricte de acolo şi alte neajunsuri în plan socio-psihologic (am ţinut să precizez, pentru cârcotaşi, că nu partea financiară este de fiecare dată principal factor de nemulţumire) au început să interfereze cu viaţa mea personală. Sunt o persoană căreia îi place să călătorească, să cunoască oameni noi, de diverse cetăţenii, să se implice activ în tot felul de activităţi extraprofesionale, la care, din păcate, aveam acces limitat şi doar după obţinerea unor manunchiuri de aprobări prealabile. Am demisionat, pentru că nu aveam Libertatea necesară. Superiorii mei de atunci m-au îndemnat să mă gândesc dacă vreau să renunţ la jobul sigur, statutul conferit de apartenenţa la o organizaţie puternică, bla bla-uri, pentru viaţa nesigură din afara Serviciului. Am decis să încep ceva nou, să încerc să valorific în cel mai fiabil mod expertiza căpătată în cei 15 ani de muncă, dar şi să recuperez carenţele de relaţionare liberă cu oricine, oricând şi în orice condiţii. Din momentul demisiei nu am mai avut nicio legătură cu SRI-ul, fie că mă credeţi, fie că nu. Legendele urbane alimentate de mass media potrivit cărora un ofiţer de informaţii nu părăseşte niciodată cu adevărat Serviciul, rămân doar legende şi invit pe această cale toţi cârcotaşii, deţinători ai adevărului absolut să prezinte argumente pertinente şi documentate că lucrurile stau altfel.

Nu mi-a părut rău că am plecat din SRI pentru a face altceva, aşa cum nu am regretat faptul că nu am ascultat sfaturile unor cunoştinţe de a nu intra în acest Serviciu pentru că voi primi o etichetă de care nu voi mai scăpa toată viaţa. Mi-am asumat riscul respectiv şi afirm încă odată cu tărie: Am fost ofiţer de informaţii în serviciul românilor şi al statului român, nu al oamenilor care vremelnic l-au condus, întreaga mea activitate fiind bazată strict pe respectarea legilor ţării şi a regulamentelor militare în vigoare şi nu îmi este şi nu îmi va fi ruşine niciodată de statutul deţinut, oricât de mult vor încerca anumite personaje neavenite să îmi conteste activitatea, expertiza sau temeiurile care au stat la baza activităţii mele în SRI.

Am avut experienţe, în ipostaze, cu care probabil că nu se confruntă multă lume, am fost blamat şi pus sub clopot de sticlă doar pentru faptul că proveneam din SRI. OK. Le transmit celor care vor dori să continue cu astfel de acţiuni că luptă într-o bătălie pe care au pierdut-o din start. Le sunt superior în multe privinţe, iar dacă au o problemă cu simpla mea aparteneţă anterioară la SRI, acest lucru nu denotă decât faptul că le este teamă, că au ceva mizerabil de ascuns în spatele aparenţelor şi nu îşi doresc să aibă în preajma lor personaje integre şi de calitate. De asemenea, le promit că voi face tot posibilul să le sporesc teama şi să mă poziţionez exact acolo unde nu îşi doresc să mă aflu!  Am învăţat mult în cei zece ani care s-au scurs între timp şi continuu să o fac, zi de zi, în orice domeniu m-aş afla. Viaţa te duce uneori în direcţii la care nu te aştepţi astfel încât fiecare zi în care înveţi ceva nou, în care cunoşti o persoană aşa cum este ea de fapt reprezintă un câştig net în faţa celor care pierd vremea inventând şi proferând acuzaţii derizorii.

P.S. Am scris aceast articol pentru că unii m-au acuzat direct sau prin diverse canale de apartenenţa mea la SRI, ca şi cum calitatea respectivă ar fi cea mai mare infracţiune pe care un cetăţean al statului român o poate comite. Sper că i-am lămurit.